Pana nu vine iarna…

Simt in spate suflarea iernii iminente si parca si toamna aceasta merita cateva cuvinte inainte sa reintre in asteptare.  Imi plac toate anotimpurile pentru ca transforma natura in fel si chip uimindu-ma. Dar toamna, toamna are ceva aparte, ceva cameleonic….dupa zile intregi de frig si zgribureala, te trezesti in plin aer de primavara incat realmente nu ai niciun reper ca sa iti clarifici daca e toamna sau inceput de primvara. Pana si natura STIE fara urma de indoiala ca exista Viata dupa viata (sau moarte), ca exista Inviere. Cred ca de aceea imi place batrana toamna in mor deosebit, pentru mireasma subtila si neasteptata a Invierii pe care o emana cand simti ca nu mai poti de atata toamna (frig, ploaie rece si marunta, ceata, zile scurte si nopti lungi, etc).

                                                                                                                     ***

Imi amintesc ca era o alta toamna a acestei existente cand l-am descoperit pe Mihail Sebastian (Iosif Hechter). Nu citesc reviste lucioase pentru femei, dar un articol de ziar facea trimitere la un mai amplu articol despre fata care l-a iubit in taina pe scriitor si care la batranete il evoca din amintirile interbelice. Am cumparat revista pentru acest articol (nici nu imi mai amintesc ce revista era) si de acolo m-am dus la biblioteca si am imprumutat “Jurnalul” lui Mihail  Sebastian. Asa de bine a facut dorului meu de cunoastere si cuvinte patrunderea in viata si sufletul acelui om care a plecat demult din viata aceasta. I-am citit teatrul si romanele, dar teatrul mi-a placut mai mult mai ales ca imi aminteam pe masura ce citeam ca ascultasem in copilarie piesele lui dramatizate la radio; chiar, oare acum se mai da teatru la radio? (mi-e dor sa ascult in tihna o pisea de teatru).

Toamna aceasta am “cunoscut” o alta personalitate romana din alta sfera a vietii publice, tot pornind de la o revista, de data asta una de pamflet politic pe care nu o mai citisem si nici nu m-a tentat vreodata. Dar la fel, un titlu de pe coperta mi-a stranit curiozitatea si am cumparat revista. Era vorba despre Iuliu Maniu marele lider taranist si prim ministru al Roamaniei, tot din epoca interbelica. Articolul acela era de fapt un interviu luat unui om politic contemporan, foarte in varsta care l-a cunoscut de aproape pe Maniu. Ceea ce mi s-a parut extraordinar si oarecum datator de speranta a fost faptul ca totusi am avut si noi romanii oameni mari care au ridicat tara si care si-au pastrat marile valori si cand au ajuns la putere; si poate va mai da si tara asta oameni care sa ne ajute sa ne recastigam in propriii ochi demnitatea mutilata de comunism. A murit in inchisorile comuniste pentru ca s-a opus cu toata puterea lui instaurarii comunismului perfid si inuman dupa ce la alegerile din 1946, victoria zdrobitoare a taranistilor a fost deturnata si falsificata grosolan de catre comunisti in avantajul lor. Suntem din nou intr-o toamna cu alegeri si ma doare sa vad oameni manupulati care nu vad pericolul dictaturii (sigur dicaturile se mai “poarta” doar prin Africa si tarile comuniste si pare de neconceput ca intr-un stat la “sanul” Uniunii Europene sa mai apara vreun regim totalitar). Pe de alta parte imi aduc aminte de pasajul din Evanghelia lui Ioan in care Pilat ii spune Domnului Isus:”Nu stii ca am putere sa Te rastignesc si am putere sa-Ti dau drumul?” Isus i-a raspuns:”N-ai avea nicio putere asupra Mea daca nu ti-ar fi fost data de sus.” In completare, apostolul Pavel  spune ca “nu este stapanire care sa nu vina de la D`zeu”. Si in fond, intr-adevar avem conducatorii pe care ii meritam.

                                                                                                                          ***

Lucrurile foarte frumoase ale acestei toamne din viata mea:

Copila a trecut de la redarea cuvintelor auzite in jur la initierea discutiilor si la “marile” intrebari De ce? si Ce este aceea? Ce inseamna x sau y?   Isi insuseste intr-un mod foarte serios  si uimitor intamplarile, personajele si invataturile din Biblie chiar daca nu le constientizeaza si intelege decat poate in parte si nu se face inca legatura intre ele pe de o parte si spiritul ei pe de alta parte. Am inteles ca cel mai important este ca eu sa pun acolo in mintea si inima ei invatatura si dragoste pentru D`zeu, iar la vremea potrivita D`zeu va pune in miscare Duhul Lui pentru ca si Hannah sa traisca minunea nasterii din nou.

 Tot in acest anotimp al roadelor am inteles, mi-am reconfirmat si am invatat poate mai mult ca oricand, lucurui noi despre casatorie al carei “artizan” este Insusi Acela care a creat toate lucrurile si care a gasit in toata creatia Lui un singur lucru care nu este bun:”Nu este bine ca omul sa fie singur” si asa a gandit minunea si taina lasarii, alipirii sufletesti si a intimitatii-numita casatorie , minune care il face pe om (intreg format din barbat si femeie) co-creator. In calatoria aceasta prin viata mi-au fost date in dar persoane extrem de valoroase in ochii si inima lui D`zeu: sotul si copiii; mi-au fost incredintate pentru o vreme pentru ca la sfarsitul alergarii mele sub soare, sa dau seama de ce am facut cu darurile primite de la Domnul Vietii. Asa ca merita sa imi pun toate energiile si resursele de tot felul pentru a pretui aceste daruri si pentru a le face bine si nu rau in toate zilele vietii mele.

Spectacolul “Otello” de Verdi din debutul toamnei mi-a adus atata bucurie si incantare prin muzica si voci, cum demult nu am mai trait. Opera ramane unul din lucrurile care deschid adanc si inalt in mine sentimentul ca omul este cu adevarat coroana creatiei lui D`zeu.

In toamna inca varatica, in plina vreme a roadelor am avut ocazia sa o vad de aproape pe Principesa Margareta; m-a impresionat prin simplitatea si deschiderea ei atat de naturala catre oameni care o face foarte abordabila si accesibila; si totusi avea si acel ceva regal care o facea foarte distinsa. Patroneaza de cativa ani un fel de festival al roadelor. Mi-ar placea sa am onoarea de a-l vedea si pe Regele Mihai. Sigur si regii sunt tot oameni ca si noi, dar istoria a cerut altceva de la ei decat de la noi.

Ca incheiere: poate de acum sa vina iarna, pentru ca toamna mea cu roadele ei a fost asezata cu grija in camarile tainice ale sufletului meu. Simt ca am facut randuiala in noianul de trairi care ba ma impulsionau sa scriu, ba ma aruncau in marea inertie a rutinei necreatoare (caci exista si o rutina creatoare zic eu).

Sa aveti o toamna frumoasa in continuare cu sufletul si simturile deschise spre ce e frumos!

Pauza

Simt in continuare o mare nevoie sa imi prelungesc pe termen nedeterminat pauza de internet. Asa ca ramaneti cu bine si cu sufletele prospete! 

 

 

Promenada din Crikvenica

 

Mic port la Adriatica

 

Dor de zare si visare

PS. Mini album de vacanta 

 

 

 

 

 

 

pregatiri de vacanta

a blue flag coast

 

Crikvenica

a small resort in Kvarner bay

 

Ne pregatim de vacanta…(3-13 iulie). Crikvenica-Croatia.

Cirese

din gradina noastra

 

cirese-sepia

 

fruct intre vara si toamna

 

cirese-amintiri

 

In gradina noastra ciresele sunt doar o amintire. Ne-am bucurat de ele atatea cate au fost, putine anul asta, dar mai multe decat anul trecut. Cele mai gustoase fructe sunt cele pe care le vezi crescand in gradina ta. Vad bunatatea Domnului si in fructele din gradina. Toate lucrurile frumoase din jur si din oameni sunt indicatoare spre El, Creatorul si El, Viata. El face sa cada ploaia si peste cei rai si peste cei buni, in virtutea Dragostei si Harului Sau.

“Gustati si vedeti si bun este Domnul!” (Psalmul 34)

vremea teiului cu amintiri

Am locuit douazeci si un pic de ani pe o strada numita a Teiului. Ciudat ca pe strada mea nu era niciun tei, dar erau salcami. Apoi cu timpul oamenii si-au taiat salcamii si au pus salcii. Acum strada copilariei mele se numeste a Liliacului.  Pe strada pe care stau acum sunt multi tei inalti cu coroane bogate si semete. Plimbandu-ma cu draga mea zilele acestea, m-a izbit mirosul puternic al florilor de tei. Si mi-am amintit de strada copilariei mele care desi nu a avut niciodata tei, are un miros aparte a tihna si iarba proaspata. Merg foarte rar din pacate la tara unde am crescut, la casa copilariei mele si m-am detasat si rupt de acel sat intr-o masura neasteptat de mare. De fapt acum realizez ca poate niciodata nu am fost puternic legata de el. In plus, parintii si bunicii s-au dus de ani buni in lumea umbrelor, iar casa si strada parca nu mai au din cauza aceasta acelasi gust al trecutului idilic. Dar se intampla lucruri ciudate, cred ca in viata fiecarui om, care uneori ma iau pe nepregatite si puterea amintirilor doare in mod fizic. Dupa cativa ani, fratele meu a avut din nou timp sa se ocupe de gradina de legume a casei parintesti si cum nu mai fusesem de ceva vreme, aspectul gradinii m-a uimit si pentru cateva momente am simtit prin amintiri prezenta Mamei care se ingrijea cu mult drag de gradina. Mirosul pamantului umed mi-a adus puternic in memoria olfactiva acel miros cu care eram atat de obisnuita cand eram mica si pe care il asociez  cu bunastarea si tihna acelui capat de sat. Uneori mi-e greu sa lupt cu amintirile cand merg la primul “acasa”, cand aproape am senzatia ca Mama va iesi din casa sau ca Tata ma asteapta cu mare nerabdare si bucurie in fata portii spunandu-mi “dragu tatii”. Cred ca de la statutul de mama mi se trage sensibilitatea aceasta fata de trecut. Vad crescand in viata mea bucuria copilei mele care e fericita pentru ca siguranta ei vine din prezenta  lui mami si tati. Sunt pentru ea ce a fost Mama mea pentru mine si mi-e un dor dureros de ea si sufar ca nu pot sa ii impartasesc aceasta fericire de a fi mama si de a vorbi cu ea atatea lucruri pe care nu am apucat sa le despicam.

E vremea teiului in floare, iar pe strada fara tei ma mai asteapta doar amintirile si spiritul copilariei fara griji si insetat dupa carti.

Ramaneti cu bine si cinstiti-va parintii cata vreme mai este lumina in ochii lor!

doar imagini

 

 

scara spre vis

spiritul cafelei

 

dor de tihna sau hai sa zic de vacanta

ps. imaginile nu-mi apartin, dar ma inspira si exprima starile mele;

Mici fapte de viata, mari bucurii

Asa. Tot vreau sa scriu, dar nu ma pot aduna, nu imi gasesc un timp bun , numai al meu in care sa prelucrez noianul de ganduri, zambete, trairi si vise care ma anima desi am o viata exterioara destul simpla si retrasa. Azi a fost fain. Am fost cu Hannah mea in oras la plimbare si m-am simtit asa de bine cu draga mea micuta care iubeste plimbarile si cartile si bisericile carora le spune “cate mae” (castel mare in traducere libera) si jocul cu pietrele. Nu mai pot de incantare si bucurie cand o vad cum se bucura si se distreaza cand mergem cu autobuzul sau cand se face verde la semafor si putem trece. Ii place verdele desi prima ei iubire-culoare este maro.

Vroiam sa scriu mai multe, dar nu mai stiu acum ce vroiam. Am certat-o pe Hannah (da, unele lucruri nu merg decat cu cearta si un pic de na! na!) inainte de culcare si am lasat-o sa adoarma singura si mi-a picat greu, iar tristetea a sters din memoria mea afectiva lucrurile care se vroiau scrise. Deci titlul nu se mai justifica.

(Ma ameninta o melancolie sora cu tristetea amara si cu nostalgia). (e de la muzica pe care o ascult)

din Saptamana Patimilor

A treia zi din Saptamana Patimilor; cercetarea mea launtrica nu este eficienta in lipsa Cuvantului intrucat acesta este oglinda obiectiva in care trebuie sa ma privesc; citesc si recitesc din Evanghelia dupa Luca ultimele capitole, in care sunt relatate ultimele zile, invataturi si minuni ale lui Isus care va deveni Mesia sau Christosul(Unsul, Alesul lui d`zeu sa ispaseasca pacatele intregii lumi si asa sa redeschida accesul direct la D`zeu) trecand pe la cruce si dandu-si viata.
Imi doresc foarte mult ca in acest rastimp de cercetare, eu sa redevin mica, iar El sa redevina mare in viata mea…caci undeva pe drum printre orgolii, slabiciuni, tentatii, preocupari desarte, eu am devenim mare, iar El mic.

“El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care iese dintr-un pamant uscat. N`avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile si infatisarea Lui n`avea nimic care sa ne placa.

Dispretuit si parasit de oamnei, om al durerii si obisnuit cu suferinta,era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama.

Totusi, El sufeintele noastre le`a purtat si durerile noastre le`a luat asupra Lui, iar noi am crezut ca este pedepsit, lovit de D`zeu si smerit.

Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti.

Noi rataceam cu totii ca niste oi, fieacre isi vedea de drunul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra, a tuturor.

Cand a fost chinuit si asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care il duci la macelarie si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”(Isaia cap.53)

Olive path

Joi seara, in gradina Ghetsimani, Cineva a luat cea mai grea decizie din intreg universul: sa moara ca nevinovat pentru intreaga omenire, pentru ca eu sa am intrare libera in prezenta lui D`zeu (ceea ce nu fusese posibil pana la Isus Mesia).

Drumul durerii

Vineri dupa amiaza la ora trei Isus si-a dat duhul, iar perdeaua dinlauntrul Templului s-a rupt prin mijloc….Sistemul jertfelor de animale devenea inutil intrucat Isus devenea singurul mijlocitor intre noi si D`zeu.

fara titlu

Mi-e dor de forma pe care o are viata mea cand citesc o carte. O parte din mine este dedicata preocuparilor exterioare si o alta parte traieste intr-o expectativa creatoare a momentelor cand eu cea de “dincolo” de invelis, ma hranesc avid din cuvinte.

Trece viata si imi place cum trece, dar ar fi mai asezate lucrurile cu putin mai multa consecventa in lucrurile cu adevarat importante.

Saptamana Mare-o noua provocare pentru a-mi cerceta launtrul si a-mi redefini pozitia fata de Cel ce a murit si a inviat. Cine esti Isuse pentru mine?

Ramaneti cu bine si paziti-va inima de lucrurile inselatoare! 

Evenimente Clujene

sau ce simte o mamica manastureanca atunci cand merge “la oras”……

Scuze si motive mai mult sau mai putin obiective sunt cu gramada care sa explice izolarea mea in capatul Clujului (bine macar ca am in zona hipermarketuri si polusuri care imi mai lasa loc de a avea impresia ca locuiesc “in oras”).  Acum ca  intr-adevar a venit primavara cu aerul ei de “primordial”(mie cel putin fiecare primvara imi inspira visarea ca asa a fost in prima primvara a lumii) si ca Hannah este marisoara, simt nevoia sa ma scutur de sentimentul de “provinciala” pe care mi l-a tapetat trairea in capatul Clujului si al Manasturului. Doua evenimente m-au inaltat si bucurat in ultima vreme: Centenarul Richard Wurmbrand si Targul de carte Gaudeamus.

Richard Wurmbrand a fost cel care a facut ca Soljenitan sa fie primit cu bratele deschise in Occidentul orbit de propaganda comunista si crezut.  In 1966 cand pastorul luteran R Wurmbrand a ajuns in Vest si a vorbit despre adevarata fata a comunismului, nu a fost crezut. Intr-un final, in fata unei comisii a Congresului american si-a dat jos camasa si le-a aratat celor prezenti urmele infioratoare ale torturilor suferite in cei 14 ani de inchisoara. Apoi, vreme de cateva luni, marturia acestui om a fost cel mai vandut document al guvernului american.

Centenarul Richard Wurmbrand mi-a reamintit ca nu am voie sa uit istoria. Timpul atenueaza tot (bucurii, realizari, dureri, tristeti) si avem nevoie de pietre de aducere aminte care sa ne re si reaminteasca cine suntem, ce pret s-a platit pentru libertatea in care traim si care sa ne avertizeze cand libertatea noastra o ia razna spre acte totalitare sau extremiste. NU avem voie sa uitam comunismul, aceasta fiara care ne-a uratit parca mai tare decat pe toate celelalte popoare din fostul bloc comunist. Prin 1993 sau 1994 am citit cartea “Cu D`zeu in subterana” scrisa de R.Wurmbrand. Era la 5 ani dupa caderea comunismului si amintirile din acea vreme imi erau inca vii. Sigur, aveam doar 12 ani cand a cazut comunismul, dar trecusem prin cateva etape de “realizare a omului nou din socialism” (soim al patriei, pionier inregimentat intr-o “unitate” scolara, intr-un “detasament” al clasei, etc si cantasem vreme de cativa ani “glorie lui Ceausescu”) .  Asa ca aceasta carte a fost un soc pentru mine si m-a facut sa inteleg adevarata fata a comunismului si am invatat sa apreciez libertatea. Ma revoltau oamenii care regretau comunismul si “binele” pe care l-au trait primind apartament-cutie de chibrituri gratis, loc de munca fara concurenta, etc, etc.

Apoi timpul a tot trecut peste amintirile mele ante comuniste, iar centenarul mi-a revelat un adevar dincolo de grozavia comunismului:  de cand e lumea, se da o batalie intre lumea lui D`zeu si lumea celui rau. Comunismul a fost o victorie aparenta a celui rau, dar Cei Alesi s-au infrumusetat si mai mult in ciuda prigoanei si a torturilor dracesti. Biserica adevarata, Biserica subterana (a existat o Biserica ce se strangea pe ascuns si nu facea compromisuri) a iesit biruitoare, comunismul a cazut, DAR cel rau a trebuit sa  schimbe tactica intr-un mod extrem de subtil si perfid . Traim in libertate, dar Biserica nu mai este atat de puternica; am lasat garda jos, doar nimic nu ne mai ameninta crestinismul, nimic nu ne mai impiedica sa credem, sa ne inchinam si atunci stam linistiti ca D`zeu sta bine mersi in lumea Lui si putem apela la El cand dam de greu, iar in rest ne vedem de viata noastra libera in care cel perfid ne sopteste cantece frumoase in care  ne spune ca noi suntem centrul universului, ca in noi gasim puterea de a deveni supraoameni, de a salva lumea, ca binele si raul sunt lucruri relative, etc.

Richard Wurmbrand a infiintat organizatia Vocea Martirilor, organizatie care lupta si azi pentru drepturile crestinilor de orice cult din tarile in care este o infractiune  sa fii crestin. Wurmbrand a dus peste tot in lume mesajul dragostei lui Christos . 

 

Al doilea eveniment care m-a scos din rutina mea de manastureanca a fost Targul de carte Gaudeamus. Iubesc cartile. E o bucurie sa ma plimb agale printre standuri cu carti si sa rasfoiesc carti frumoase pline de adevaruri, doruri, tristeti, descoperiri si de tot ce este omul si lumea in care traim. A fost o zi splendida de primvara in care m-am rasfatat si cu o plimbare prin centrul Clujului. M-am simtit ca un turist, atat de nou mi s-a parut orasul dupa doi ani in care doar in fuga am atins centrul. Sunt o singuratica, dar freamatul orasului mi-a facut bine, mi-a creat pofta de oameni.

Capat de idei in ceasul tarziu de noapte.