ne revedem candva la anul…

pur si simplu simt o mare nevoie de a lua o pauza de la orice inseamna ideea de blog: sa scriu eu insami sau sa urmaresc alte bloguri…

Nostalgie de toamna

              Toamna a adus din nou  zile calde si luminoase.  Uite un videoclip care  mi-a trezit o neasteptata nostalgie a trecutelor toamne. A fost odata o toamna fermecatoare int-un sat din acelea unde simti ca timpul are o alta valoare si unde viata are un cu totul alt ritm, unul molcom si in tihna. Era in 1999 si inca ramane cea mai frumoasa toamna din viata mea…o toamna calda, cu mult, mult soare care lumina diafan frunzele aramii care cadeau apoi intr-un dans a negare.  Parca  a  fost intr-un  candva ca o parere (parca  s-a intamplat, parca nu); atunci nu stiam ce inseamna tristetea adevarata (primavara ce i-a urmat acelei toamne mi-a aratat ca uneori Moartea e mai tare decat Viata),  atunci viata mea trecea intr-un ritm al timpului care se scurgea nu in secunde, ore, zile, ci parca in istorisiri frumoase spuse de batranii acelei toamne… De atunci nu am mai fost in acel sat. Oare acum toamna e la fel de frumoasa acolo?  Oare cati din batranii acelei toamne mai traiesc?

 

 

ce mai facem si ce mai cantam pe timp de toamna

La sfarsitul lui septembrie s-a strecurat in casa un virus….hm, vizavi de casa noastra e gradinita si e de inteles ca ne puteam astepta la astfel de “surprize”. Sigur ca aveam nevoie de un agent care se faciliteze intrarea virusului in casa.  Si  Hannah a fost agentul de care s-a lipit unul din sutele de virusuri care colcaie in gradinita din toamna pana in primavara si intai s-a racit ea, apoi Eli si pana la urma si Dani si eu. Noua celor mari ne-a trecut pana la urma, dar Hannah si Eli nu scapa nicicum. Ieri aveau amandoi febra; nu mai stiam la ce ora si cui i-am dat nurofenul. Azi sunt mai bine, atata ca Hannah stie sa sufle nasul, dar Eli trebuie “conectat” la aspirator pentru a-i elibera nasucul. Deci asta e ocupatia permanenta a acestei toamna-tratarea aproape fara succes a racelii.

Apoi, cum am amintit in scriitura anterioara, toamna si aniversam ani de la casatorie. Am fi vrut sa fi schimbat cadrul acestei aniversari si sa iesim toti patru undeva la munte, dar raceala ne-a impiedicat. Dar cel mai important lucru, indiferent de cadrul in care am petrecut aniversarea, este ca in aceste aproximativ 2920 de zile (adica 8 ani) mana cea buna a Domnului a fost cu noi. M-am gandit ca 8 ani inseamna zi dupa zi (astazi, astazi, astazi) in care doua universuri diferite, dar complementare (in cazul nostru) traiesc aproape si nolens-volens trebuie sa teasa o armonie care nu le poate face decat bine sufletelor lor si mai apoi celor pe care i-au primit in dar pentru o vreme-Hannah si Eli.

                                                                                                                                  ***

Nu am reusit sa duc scrisul pana la capat ieri; e usor de imaginat de ce-se trezise Eli si ma anunta cand se trezeste , fie printr-un fel de plans fara lacrimi, fie prin gangureli. Daca tot veni vorba de el, sa va zic ca de cand a venit toamna e baiat mare-are 4 dintisori strambi si simpatici. Si tot de cand a venit toamna nu mai doarme toata noaptea…chiar ma obisnuisem cu binele vreme de 5-6 luni, dar nu ma supar pentru ca mai am o experienta cu treziri noaptea; Hannah pana a fost alaptata (pana la 1 an si 7 luni) s-a trezit noapte de noapte cel putin o data.

Despre Hannah e de spus faptul ca de cand merge la gradinita ne innebuneste cu cantecul cu elefantii care se leganau pe o panza de paianjen, atata doar ca ea prefera sa fie 12 elefanti si uneori ii transforma in bebelusi. La inceput nu prea intelegea ce e cu elefantii astia, cu numarul lor, dar dupa atata cantat a prins ideea si e atenta sa nu le piarda sirul.

Gata. Facem public scrisul asta pana se mao poate.

mici bucurii in zi aniversara

doar trei din bucuriile zilei de azi:

privirea atat de albastra si de senina a lui Eli, baietelul meu

felul sfatos al Hannei de a-si spune povesti

si Mariza cu fado-ul atat de grav si patrunzator

p.s. sarbatorim azi 8 ani de casatorie

gand de toamna

Unul din lucrurile care ma tin inca in Romania este aroma si mireasma strugurilor din gradina. Daca ar fi sa emigram (pana acum ceva timp ideea emigrarii ni se parea absurda ), mi-ar lipsi dureros oameni si cateva lucruri. Ei, aroma si  mirosul strugurilor nostri mi-ar lipsi cu siguranta.  Luna trecuta cand ne-am intors dintr-o scurta vacanta in Viena, eram destul de tristi si deprimati ruland in noapte pe drumurile noastre nesigure. Mai fuseseram noi in Viena inca de doua ori inainte si iubim acest oras, dar nu ne doream sa traim acolo. De data asta in aceste cateva zile ni s-a schimbat putin perspectiva si ne-am gandit ca poate  nu ne-ar displacea sa o luam de la capat in acest oras (sau mai degraba  in alta tara mai emigrabila). Cand am ajuns acasa in plina noapte, coborand din masina, m-a izbit, apoi m-a invaluit mirosul strugurilor. M-am si gandit ca si numai pentru aceasta bucurie a miresmelor nu as putea pleca din tara.

Azi, dupa zile lungi de raceala mi-am scos nasul din casa rapid numai pentru a aduce cateva mere din gradina si m-a izbit acelasi miros al strugurilor si am simtit nevoia sa scriu aceste ganduri. Legat de emigrare: nu ne gandim sa emigram, dar nu mai excludem categoric aceasta posibilitate. Inca nu am pus in balans de ce as emigra cu de ce nu as emigra.

A doua saptamana de gradi

Gata. Hannah s-a adaptat deja noului. Trezirea in fiecare dimineata la 7 si un sfert (desi inca mai are de luptat cu puterea somnului), 5 ore petrecute la gradi, apoi acasa, un pic de joaca, apoi somnul de amiaza care este in jur de 1-2 (inainte era pe la 3-4), joaca din nou, iar seara deja pica inainte de 9 (ea care se culca cel mai devreme pe la 11). E incantata de mersul de gradi, insa trebuie sa o asigur in feicare zi de nenumarate ori ca nu va sta mult, ca dupa ce manaca si se spala pe maini la amiaza sa vin dupa ea. Ii este teama ca o vom lasa sa doarma acolo. Dimineata se duce cu drag, dar pe drum spre gradi imi spune cum va decurge ziua ei la gradinita, in mare, zi care va culmina cu venirea mea dupa ea. Vineri am ajuns la gradinita la 1 fix (teoretic de la 1 se poate merge dupa copii) si cand am ajuns la etajul unde este grupa Hannei am auzit un planset din toata fiinta care venea din sala Hannei si ma gandeam ca e plansul Hannei, dar ea nu avea niciun motiv sa planga asa. Sigur ca era ea. Plangea de teama ca nu ma duc dupa ea. Pe drum spre casa, cu ochii rosii de atata plans, dar vesela deja, mi-a spus ca numai a glumit cand a crezut ca nu merg dupa ea si cand a plans. “Dupa razboi se arata multi viteji”, nu? asa spune un proverb romanesc.

Dupa prima saptamana s-a imprietenit cu doi copii-Alex si Sara. In fiecare zi o intrebam daca s-a mai imprietenit cu cineva si imi spunea da. Cu cine, o intrebam? Si invariabil imi spunea de Alex,” un baietel mai mic care tot plange dupa mamica lui si care are asa un sortulet ca sa nu se murdareasa cu mancare si are o bluzita asa, cu dungi pe maneci”. L-am vazut si eu pe Alex care este intr-adevar mai micut (in grupa Hannei sunt 15 copii de cresa, sub 3 ani care nu au mai avut loc la cresa, deci va dati seama ce munca va fi pe educatoare), iar Hannah se comporta cu el ca si cu un frate mai mic. Aseara am aflat indirect, dupa o “discutie” de-a Hannei cu niste prieteni de-ai nostri ca mai are totusi si o prietena la gradi pe care o cheama Sara.

In fiecare zi o intrebam ce au facut la gradi si imi spunea invariabil ca au mancat, s-au jucat si au facut p**i. Am asa o frustrare pentru ca vreme de trei ani si jumatate am avut clipa de clipa langa mine si am vazut tot ce facea si spunea, iar acum nu stiu ce face si cum este ea acolo printre copii si cu un alt fel de autoritate asupra ei . Sunt curioasa daca este la fel de dezinvolta si sociabila ca si pana acum. Dar incet, incet voi deduce din jocul ei si din evolutia ei ce face si cum este la gradi. Sambata seara am auzit-o cantand ”un elefenat, se legana…” si nu imi aminteam sa o fi invatat cantecul acesta. Si ma amuzam de felul cum il “reinventa”. Am dedus ca in afara de joaca, au mai si cantat, dar in primele zile probabil ca doamna educatoare i-a invatat cantecele pe care ea deja le stia demult si nu reprezentau nimic nou in viata ei care sa merite sa fie impartasit. Acuma eu stiu ca trebuie sa ma obisnuiesc cu desprinderea ei, cu “indepentizarea” ei. Ea isi va construi incet, incet un univers numai al ei. Daca pana acum universul ei era universul meu, de acum va fi altfel si cu toate ca doare, va trebui sa ma obisnuiesc. In fond, toata viata noastra este o scoala a desprinderilor si a despartirilor unii de altii. Intai gradinita ne desprinde, apoi scoala, apoi casatoria si undeva, candva moartea.

Dupa prima zi o prefera pe educatoarea tanara. Era normal, ea fiind obisnuita sa interactioneze cu tinere. Dar zilele trecute mi-a spus ca ii place si de educatoarea mai in varsta. Si cred ca o place pentru ca ii invata tot felul de lucruri. Dar o iubeste pe Maria care este ingrijitoarea. O iubeste probabil si pentru ca ii tot spune printesa, iar Hannah mea este in faza cu printesele. Speram sa sara peste aceasta faza, dar cred ca este inevitabil asa ceva in devenirea unei fetite. Ce presupune aceasta faza? Nu vrea sa poarte parul prins in coada pentru ca printesele nu poarta coada; nu vrea pantaloni pentru ca printesele nu poarta pantaloni; ii plac cordelutele probabil pentru ca le asemuieste cu coronitele de printese. Cand se incapataneaza cu unele ”capiciii” de “printesa” ii explic ca ea nu este o printesa ca acelea din povesti pentru ca tati nu este  rege ca ea sa poata fi o printesa adevarata. Este ca o printesa, trebuie sa se comporte ca o printesa.

In incheiere ma gandesc cu nadejde ca imi va da Domnul D`zeu intelepciune sa o cresc pe Hannah intr-un alt fel de spirit “aristocratic”; Domnul, Regele Universului este Tatal nostru, iar noi fiind fiii Lui, suntem printi si printese; acest lucru reclama din partea noastra un alt fel de atitudine, de comportament, de viziune asupra relatiilor, lucrurilor, asupra vietii.

ganduri vechi in toamna noua

 

in pasi de toamna

 

  

Viata noastra draga si plina de contradictii isi schimba mersul in pasi de toamna…

 Iubesc toamna si lumina ei care cade pe lucruri ca impresia unui vers de dragoste pe memoria inimii.

(1 septembrie 2008)

Cosmar de toamna sau prima zi de gradinita

Pe scurt. Am asteptat cu mari emotii prima zi de gradinita, emotii din acelea in care se impletesc temerile si bucuriile si durerea primei desprinderi. Ai puiul langa tine si sufletul tau vreme de trei ani si nu ti-e prea usor sa il lasi printre si cu niste straini, dar socializarea si invatarea sunt  caramizi  foarte importante in devenirea unui copil.

Toata vara am pregatit-o psihic pe Hannah pentru ceea ce inseamna gradinita si era foarte nerabdatoare sa mearga si ea la gradinita; mai mult pentru ca gradinita este o conditie pentru a putea merge la scoala; pe ea o intereseaza mai mult scoala.  Si iata-ne luni dimineata (extrem de obositi si nedormiti dupa o calatorie lunga spre casa) grabiti sa fim gata la timp si sa ajungem la 8 la gradinita pentru emotionanta prima zi. Intai am imbracat-o pe Hannah dragut, mai elegant, ca doar in prima zi totul e mai festiv. Dar in ultimul moment la insistentele lui Dani am schimbat-o intr-o tinuta sport. Am ajuns ultimii evident ca doar asa patesc toti cei care stau “peste drum” de gradinita. Cand am gasit sala de clasa a grupei Hannei am crezut ca visez ceea ce vad acolo mai ales ca eram proaspat intorsi dintr-o tara “oleaca”  mai civilizata decat tarisoara noastra si s-a intamplat sa ni se povesteasca ce inseamna primele zile de gradinita acolo care evident ca nu au absolut nimic in comun cu “inceputul” nostru. Acolo, pe acel coridor cu dulapioare si masute era o agitatie de nedescris si copii care urlau dupa parinti, ingrijitoare extrem de stresate si educatoare care nu stiau cum sa linisteasca parintii ca e normal sa fie asa in primele doua satpamani. Copiii erau smulsi de langa parinti si bagati in sala de clasa unde erau tinuti cu forta. Hannah noastra s-a uitat nedumerita la ce se intampla si a inceput si ea sa planga. Cine stie ce o fi fost in mintea ei. “Asta inseamna gradinita?” Plangea, dar nu stia de ce plange. Nu a spus ca vrea acasa sau ca sa ramanem cu ea. Spunea doar ca nu se poate opri si parca ii era teama sa intre in acea sala unde urlau copii. Apoi a luat-o educatoarea “cea tanara” pe care deja o prefera celei “mai in varsta”, a dus-o in sala si apoi a revenit spunandu-ne ca Hannah a baut apa si s-a linistit.

Deci, nici o festivitate, nici o introducere. Am aflat de pe un tabel cum le cheama pe educatoare si ni s-a spus totusi ca peste cateva zile va fi o sedinta cu parintii.  Apoi ne-am intors acasa cu inima stransa si am asteptat cu nerabdare ora 1 ca sa mergem dupa Hannah. Cand ne-a vazut i s-a luminat fata si a venit bucuroasa la noi.

Azi “a chiulit” pentru ca mama ei nu a auzit alarma de trezire. Aseara ne-a spus cu un nod in gat ca nu mai vrea la gradinita, dar cred ca dimineata nu va mai protesta.

Blog suspendat temporar

Constat ca imi prieste viata fara internet…asa ca suspend si blogul(in fapt l-am suspendat demult).