Apoi, cum am amintit in scriitura anterioara, toamna si aniversam ani de la casatorie. Am fi vrut sa fi schimbat cadrul acestei aniversari si sa iesim toti patru undeva la munte, dar raceala ne-a impiedicat. Dar cel mai important lucru, indiferent de cadrul in care am petrecut aniversarea, este ca in aceste aproximativ 2920 de zile (adica 8 ani) mana cea buna a Domnului a fost cu noi. M-am gandit ca 8 ani inseamna zi dupa zi (astazi, astazi, astazi) in care doua universuri diferite, dar complementare (in cazul nostru) traiesc aproape si nolens-volens trebuie sa teasa o armonie care nu le poate face decat bine sufletelor lor si mai apoi celor pe care i-au primit in dar pentru o vreme-Hannah si Eli.

                                                                                                                                  ***

Nu am reusit sa duc scrisul pana la capat ieri; e usor de imaginat de ce-se trezise Eli si ma anunta cand se trezeste , fie printr-un fel de plans fara lacrimi, fie prin gangureli. Daca tot veni vorba de el, sa va zic ca de cand a venit toamna e baiat mare-are 4 dintisori strambi si simpatici. Si tot de cand a venit toamna nu mai doarme toata noaptea…chiar ma obisnuisem cu binele vreme de 5-6 luni, dar nu ma supar pentru ca mai am o experienta cu treziri noaptea; Hannah pana a fost alaptata (pana la 1 an si 7 luni) s-a trezit noapte de noapte cel putin o data.

Despre Hannah e de spus faptul ca de cand merge la gradinita ne innebuneste cu cantecul cu elefantii care se leganau pe o panza de paianjen, atata doar ca ea prefera sa fie 12 elefanti si uneori ii transforma in bebelusi. La inceput nu prea intelegea ce e cu elefantii astia, cu numarul lor, dar dupa atata cantat a prins ideea si e atenta sa nu le piarda sirul.

Gata. Facem public scrisul asta pana se mao poate.

privirea atat de albastra si de senina a lui Eli, baietelul meu

felul sfatos al Hannei de a-si spune povesti

si Mariza cu fado-ul atat de grav si patrunzator

p.s. sarbatorim azi 8 ani de casatorie

Azi, dupa zile lungi de raceala mi-am scos nasul din casa rapid numai pentru a aduce cateva mere din gradina si m-a izbit acelasi miros al strugurilor si am simtit nevoia sa scriu aceste ganduri. Legat de emigrare: nu ne gandim sa emigram, dar nu mai excludem categoric aceasta posibilitate. Inca nu am pus in balans de ce as emigra cu de ce nu as emigra.

Dupa prima saptamana s-a imprietenit cu doi copii-Alex si Sara. In fiecare zi o intrebam daca s-a mai imprietenit cu cineva si imi spunea da. Cu cine, o intrebam? Si invariabil imi spunea de Alex,” un baietel mai mic care tot plange dupa mamica lui si care are asa un sortulet ca sa nu se murdareasa cu mancare si are o bluzita asa, cu dungi pe maneci”. L-am vazut si eu pe Alex care este intr-adevar mai micut (in grupa Hannei sunt 15 copii de cresa, sub 3 ani care nu au mai avut loc la cresa, deci va dati seama ce munca va fi pe educatoare), iar Hannah se comporta cu el ca si cu un frate mai mic. Aseara am aflat indirect, dupa o “discutie” de-a Hannei cu niste prieteni de-ai nostri ca mai are totusi si o prietena la gradi pe care o cheama Sara.

In fiecare zi o intrebam ce au facut la gradi si imi spunea invariabil ca au mancat, s-au jucat si au facut p**i. Am asa o frustrare pentru ca vreme de trei ani si jumatate am avut clipa de clipa langa mine si am vazut tot ce facea si spunea, iar acum nu stiu ce face si cum este ea acolo printre copii si cu un alt fel de autoritate asupra ei . Sunt curioasa daca este la fel de dezinvolta si sociabila ca si pana acum. Dar incet, incet voi deduce din jocul ei si din evolutia ei ce face si cum este la gradi. Sambata seara am auzit-o cantand ”un elefenat, se legana…” si nu imi aminteam sa o fi invatat cantecul acesta. Si ma amuzam de felul cum il “reinventa”. Am dedus ca in afara de joaca, au mai si cantat, dar in primele zile probabil ca doamna educatoare i-a invatat cantecele pe care ea deja le stia demult si nu reprezentau nimic nou in viata ei care sa merite sa fie impartasit. Acuma eu stiu ca trebuie sa ma obisnuiesc cu desprinderea ei, cu “indepentizarea” ei. Ea isi va construi incet, incet un univers numai al ei. Daca pana acum universul ei era universul meu, de acum va fi altfel si cu toate ca doare, va trebui sa ma obisnuiesc. In fond, toata viata noastra este o scoala a desprinderilor si a despartirilor unii de altii. Intai gradinita ne desprinde, apoi scoala, apoi casatoria si undeva, candva moartea.

Dupa prima zi o prefera pe educatoarea tanara. Era normal, ea fiind obisnuita sa interactioneze cu tinere. Dar zilele trecute mi-a spus ca ii place si de educatoarea mai in varsta. Si cred ca o place pentru ca ii invata tot felul de lucruri. Dar o iubeste pe Maria care este ingrijitoarea. O iubeste probabil si pentru ca ii tot spune printesa, iar Hannah mea este in faza cu printesele. Speram sa sara peste aceasta faza, dar cred ca este inevitabil asa ceva in devenirea unei fetite. Ce presupune aceasta faza? Nu vrea sa poarte parul prins in coada pentru ca printesele nu poarta coada; nu vrea pantaloni pentru ca printesele nu poarta pantaloni; ii plac cordelutele probabil pentru ca le asemuieste cu coronitele de printese. Cand se incapataneaza cu unele ”capiciii” de “printesa” ii explic ca ea nu este o printesa ca acelea din povesti pentru ca tati nu este  rege ca ea sa poata fi o printesa adevarata. Este ca o printesa, trebuie sa se comporte ca o printesa.

In incheiere ma gandesc cu nadejde ca imi va da Domnul D`zeu intelepciune sa o cresc pe Hannah intr-un alt fel de spirit “aristocratic”; Domnul, Regele Universului este Tatal nostru, iar noi fiind fiii Lui, suntem printi si printese; acest lucru reclama din partea noastra un alt fel de atitudine, de comportament, de viziune asupra relatiilor, lucrurilor, asupra vietii.

in pasi de toamna

Viata noastra draga si plina de contradictii isi schimba mersul in pasi de toamna…

 Iubesc toamna si lumina ei care cade pe lucruri ca impresia unui vers de dragoste pe memoria inimii.

(1 septembrie 2008)

Toata vara am pregatit-o psihic pe Hannah pentru ceea ce inseamna gradinita si era foarte nerabdatoare sa mearga si ea la gradinita; mai mult pentru ca gradinita este o conditie pentru a putea merge la scoala; pe ea o intereseaza mai mult scoala.  Si iata-ne luni dimineata (extrem de obositi si nedormiti dupa o calatorie lunga spre casa) grabiti sa fim gata la timp si sa ajungem la 8 la gradinita pentru emotionanta prima zi. Intai am imbracat-o pe Hannah dragut, mai elegant, ca doar in prima zi totul e mai festiv. Dar in ultimul moment la insistentele lui Dani am schimbat-o intr-o tinuta sport. Am ajuns ultimii evident ca doar asa patesc toti cei care stau “peste drum” de gradinita. Cand am gasit sala de clasa a grupei Hannei am crezut ca visez ceea ce vad acolo mai ales ca eram proaspat intorsi dintr-o tara “oleaca”  mai civilizata decat tarisoara noastra si s-a intamplat sa ni se povesteasca ce inseamna primele zile de gradinita acolo care evident ca nu au absolut nimic in comun cu “inceputul” nostru. Acolo, pe acel coridor cu dulapioare si masute era o agitatie de nedescris si copii care urlau dupa parinti, ingrijitoare extrem de stresate si educatoare care nu stiau cum sa linisteasca parintii ca e normal sa fie asa in primele doua satpamani. Copiii erau smulsi de langa parinti si bagati in sala de clasa unde erau tinuti cu forta. Hannah noastra s-a uitat nedumerita la ce se intampla si a inceput si ea sa planga. Cine stie ce o fi fost in mintea ei. “Asta inseamna gradinita?” Plangea, dar nu stia de ce plange. Nu a spus ca vrea acasa sau ca sa ramanem cu ea. Spunea doar ca nu se poate opri si parca ii era teama sa intre in acea sala unde urlau copii. Apoi a luat-o educatoarea “cea tanara” pe care deja o prefera celei “mai in varsta”, a dus-o in sala si apoi a revenit spunandu-ne ca Hannah a baut apa si s-a linistit.

Deci, nici o festivitate, nici o introducere. Am aflat de pe un tabel cum le cheama pe educatoare si ni s-a spus totusi ca peste cateva zile va fi o sedinta cu parintii.  Apoi ne-am intors acasa cu inima stransa si am asteptat cu nerabdare ora 1 ca sa mergem dupa Hannah. Cand ne-a vazut i s-a luminat fata si a venit bucuroasa la noi.

Azi “a chiulit” pentru ca mama ei nu a auzit alarma de trezire. Aseara ne-a spus cu un nod in gat ca nu mai vrea la gradinita, dar cred ca dimineata nu va mai protesta.