Demult tot vreau sa revin, dar din pacate nu am timp sa stau si sa dau o forma gandurilor ce mi se nasc in urma trairilor mele de tot felul. Oricum, promit o revenire. Ceea ce vreau sa scriu acum mi-a venit ca un val din acela care da peste tine si care te face sa fii fericit ca exista marile. Am pus cap la cap niste amintiri cu niste informatii si am inteles ca as fi putut avea un alt drum, alte standarde materiale(si nu mici deloc), alte valori(inalte, dar nu cum vad eu acum valorile inalte), cu alte cuvinte un soi de fericire data de realizari materiale dublate de un soi de iubire corecta. Si am comparat ceea ce as fi putut avea si ceea ce as fi putut fi, cu ceea ce am acum si cu ceea ce sunt. Si sunt foarte foarte multumitoare Domnului meu pentru cum este viata mea acum si pentru perspectiva asupra lucrurilor pe care mi-o dau cunoasterea Lui si trairea in prezenta Lui. Aceasta multumire a venit peste mine ca un val si sunt fericita pur si simplu. E foarte pretios tot ceea ce sunt. Sunt foarte pretioase toate persoanele din viata mea: de la sot si copii pana la prietenii mei de sambata seara si ceilalti prieteni dragi. Nu as da si nu as schimba pe nimeni.
din vechi pagini de jurnale
introspectie
Micime
Sunt atat de marunt,
ca un fir de par carunt
rasarit nedorit
sub coroana de rege a acestui pamant
Sunt atat de neinsemnat,
ca un fir de nisip
in nisipul necantarit si nemasurat
din desertul arzand.
Sunt o soapta slaba, un sunet
langa glasul de tunet
al marilor si oceanelor.
Nu se aude nici inima mea cum se zbate
in acelasi tic-tac
dintre viata si moarte.
Sunt atat de marunt,
totusi Tu ma stii unde sunt
si-ntre mii de planete sau stele
ai ales sa iubesti
bataia inimii mele.
Elisa Manta
said 17 months ago Edit · Delete · Permalink · Comments (0)
Am dat de un mai vechi blog de-al meu(yahoo360) de care am uitat demult si mi-a picat bine la suflet sa rememorez ceva din acele vremuri cand viata mea era mult altfel. Si poezia asta era pe acolo.
cafeaua si amintirile ei
Am fost o mare iubitoare de cafea. Imi placea in special ceea ce se putea crea in jurul unei cesti de cafea, fie o atmosfera frumoasa de povesti si discutii profunde sau banale, fie o cadere pe ganduri din aceea creatoare. A fost trist cand a trebuit sa renunt la cafea total, in urma unui tratament pe care l-am luat foarte in serios. Si sa tot fi fost vreo 5 ani buni in care nu am baut cafea deloc. Apoi a fost o vacanta foarte frumoasa la Marea Adriatica si dupa amiezile petrecute pe malul acestei mari linistite m-au convins ca amintirile pe care le cladeam atunci in tihna nu vor fi complete fara o cafea savurata din plin.
Apoi in toamna care a urmat acelei veri, am aniversat cativa ani de casatorie simpreuna cu sotul meu ne-am retras pentru “aproape” o zi (24h) in linistea unei statiuni de munte singuri si am simtit nevoia imperioasa sa marchez evenimentul cu o cafea. De atunci cafeaua inseamna pentru mine un mod de a marca evenimente cu adevarat speciale. Nu am vrut sa imi redevina un obicei. Nu stiu de ce.
De fapt vroiam sa scriu despre reintalnirea mea cu cafeaua la ibric, dar inainte de asta mai merita consemnata o iesire la cafea si un ceai cu fiica mea. In toamna trecuta am iesit noi doua la o plimbare prin cartier si am intrat la un ceai pentru Hannah si o cafea expresso pentru mine. Am simtit cat de bine si importanta se simtea fiica mea stand acolo la masa si amestecandu-si tacticos in ceai cum facea mami cu cafeaua. Dar cat de bine si importanta m-am simtit eu sa stau cu fiica mea la o pveste ca si cu o prietena buna. Adevarul e ca le place copiilor sa fie tratati ca egali si sa fie implicati in discutii si activitati ale celor mari.
Acum ceva vreme am cumparat o revista de gatit care ma dezamageste de fiecare data cand o cumpar, dar parca de fiecare data ii mai acord o sansa (un gest absolut prostesc din partea mea) si de data asta avea atasat omostra de cafea la ibric. Poate de aceea am cumparat-o de data asta, pentru ca poate ma tenta sa incerc si o cafea la ibric pentru ca in timpul acestei sarcini pur si simplu nu am putut sa beau cafea la filtru, in special marcile acestea cu multa reclama si nu stiu ce arome (am avut vreo 2-3 tentative la recomandarea medicului din cauza unor caderi de tensiune). Ei si cand am facut cafea la ibric, numai mireasma ei aburinda mi-a indus asa o stare psihica de buna!! Apoi gustul ei mi-a adus aminte de o ceasca de cafea maro si foarte veche din care imi beam cafeaua acasa la tata (ca Mama deja nu mai era cu noi) si de cele mai multe ori cu tata care facea o cafea la ibric perfecta. Ceasca o aveam de la bunica si era usor ciobita, dar nu m-am putut indura sa o arunc intrucat nici bunica nu mai era si imi aducea aminte de draga de ea . Oare mai exista ceasca aceea? Trebuie sa fac cercetari.
Cam atat….e foarte tarziu si pitica mea nu doarme inca(din cauza mea, evident).
P.S Existenta mea penduleaza intre doua mari provocari care stau sa se intample si care imi si complica ritmul meu linistit si previzibil: nasterea si mutarea. Exact asta am dorit sa nu se intample:sa nu se suprapuna cele doua, dar sigur ca voi face fata cu brio cu ajutorul Domnului meu.
Ramaneti cu bine!~
vremea teiului cu amintiri
Am locuit douazeci si un pic de ani pe o strada numita a Teiului. Ciudat ca pe strada mea nu era niciun tei, dar erau salcami. Apoi cu timpul oamenii si-au taiat salcamii si au pus salcii. Acum strada copilariei mele se numeste a Liliacului. Pe strada pe care stau acum sunt multi tei inalti cu coroane bogate si semete. Plimbandu-ma cu draga mea zilele acestea, m-a izbit mirosul puternic al florilor de tei. Si mi-am amintit de strada copilariei mele care desi nu a avut niciodata tei, are un miros aparte a tihna si iarba proaspata. Merg foarte rar din pacate la tara unde am crescut, la casa copilariei mele si m-am detasat si rupt de acel sat intr-o masura neasteptat de mare. De fapt acum realizez ca poate niciodata nu am fost puternic legata de el. In plus, parintii si bunicii s-au dus de ani buni in lumea umbrelor, iar casa si strada parca nu mai au din cauza aceasta acelasi gust al trecutului idilic. Dar se intampla lucruri ciudate, cred ca in viata fiecarui om, care uneori ma iau pe nepregatite si puterea amintirilor doare in mod fizic. Dupa cativa ani, fratele meu a avut din nou timp sa se ocupe de gradina de legume a casei parintesti si cum nu mai fusesem de ceva vreme, aspectul gradinii m-a uimit si pentru cateva momente am simtit prin amintiri prezenta Mamei care se ingrijea cu mult drag de gradina. Mirosul pamantului umed mi-a adus puternic in memoria olfactiva acel miros cu care eram atat de obisnuita cand eram mica si pe care il asociez cu bunastarea si tihna acelui capat de sat. Uneori mi-e greu sa lupt cu amintirile cand merg la primul “acasa”, cand aproape am senzatia ca Mama va iesi din casa sau ca Tata ma asteapta cu mare nerabdare si bucurie in fata portii spunandu-mi “dragu tatii”. Cred ca de la statutul de mama mi se trage sensibilitatea aceasta fata de trecut. Vad crescand in viata mea bucuria copilei mele care e fericita pentru ca siguranta ei vine din prezenta lui mami si tati. Sunt pentru ea ce a fost Mama mea pentru mine si mi-e un dor dureros de ea si sufar ca nu pot sa ii impartasesc aceasta fericire de a fi mama si de a vorbi cu ea atatea lucruri pe care nu am apucat sa le despicam.
E vremea teiului in floare, iar pe strada fara tei ma mai asteapta doar amintirile si spiritul copilariei fara griji si insetat dupa carti.
Ramaneti cu bine si cinstiti-va parintii cata vreme mai este lumina in ochii lor!
