Un psalm al nostru

          Mi se pare ca viata noastra

incepe undeva departe,

dar abia de la Domnul se lumineaza.

El este Farul

dupa care ne acordam

trairea si murirea;

oricat de mare e furtuna

Tu, Doamne, intetzesti harul

si trimiti ingerii-ingeri

si ingerii-oameni

ca in viata noastra

sa nu inceteze lauda si inchinarea.

 

Am asemuit viata noastra

cu un copac–aceasta entitate simpla

ce totusi trezeste mirarea

caci are o radacina foarte in jos

ce ne-aminteste ca suntem trecatori,

iar una foarte in sus

intinsa inspre Cer (noi oamenii spunem ramuri)–

ce necurmat tanjeste dupa vesnicie.

Si de n-ar fi Domnul seva

care sa ne tina,

nici bucuria n-ar fi bucurie

si nici tristetea n-ar avea vreun rost.

 

Era acum un an cand am scris acest psalm; uitasem de el si m-am bucurat cand l-am gasit pentru ca mi-am amintit ca l-am scris intr-o vreme in care am invatat (Dani si eu) cum sa ne redefinim relatia, cum sa o ancoram mai bine in adevarurile lui D`zeu despre familie.

            

eu si EL

Imi doresc foarte mult ca in acest rastimp de cercetare, eu sa redevin mica, iar Domnul sa redevina mare in viata mea…caci undeva pe drum printre orgolii, slabiciuni, tentatii, preocupari desarte, eu am devenit mare, iar El mic.