gand de toamna

Unul din lucrurile care ma tin inca in Romania este aroma si mireasma strugurilor din gradina. Daca ar fi sa emigram (pana acum ceva timp ideea emigrarii ni se parea absurda ), mi-ar lipsi dureros oameni si cateva lucruri. Ei, aroma si  mirosul strugurilor nostri mi-ar lipsi cu siguranta.  Luna trecuta cand ne-am intors dintr-o scurta vacanta in Viena, eram destul de tristi si deprimati ruland in noapte pe drumurile noastre nesigure. Mai fuseseram noi in Viena inca de doua ori inainte si iubim acest oras, dar nu ne doream sa traim acolo. De data asta in aceste cateva zile ni s-a schimbat putin perspectiva si ne-am gandit ca poate  nu ne-ar displacea sa o luam de la capat in acest oras (sau mai degraba  in alta tara mai emigrabila). Cand am ajuns acasa in plina noapte, coborand din masina, m-a izbit, apoi m-a invaluit mirosul strugurilor. M-am si gandit ca si numai pentru aceasta bucurie a miresmelor nu as putea pleca din tara.

Azi, dupa zile lungi de raceala mi-am scos nasul din casa rapid numai pentru a aduce cateva mere din gradina si m-a izbit acelasi miros al strugurilor si am simtit nevoia sa scriu aceste ganduri. Legat de emigrare: nu ne gandim sa emigram, dar nu mai excludem categoric aceasta posibilitate. Inca nu am pus in balans de ce as emigra cu de ce nu as emigra.

vremea teiului cu amintiri

Am locuit douazeci si un pic de ani pe o strada numita a Teiului. Ciudat ca pe strada mea nu era niciun tei, dar erau salcami. Apoi cu timpul oamenii si-au taiat salcamii si au pus salcii. Acum strada copilariei mele se numeste a Liliacului.  Pe strada pe care stau acum sunt multi tei inalti cu coroane bogate si semete. Plimbandu-ma cu draga mea zilele acestea, m-a izbit mirosul puternic al florilor de tei. Si mi-am amintit de strada copilariei mele care desi nu a avut niciodata tei, are un miros aparte a tihna si iarba proaspata. Merg foarte rar din pacate la tara unde am crescut, la casa copilariei mele si m-am detasat si rupt de acel sat intr-o masura neasteptat de mare. De fapt acum realizez ca poate niciodata nu am fost puternic legata de el. In plus, parintii si bunicii s-au dus de ani buni in lumea umbrelor, iar casa si strada parca nu mai au din cauza aceasta acelasi gust al trecutului idilic. Dar se intampla lucruri ciudate, cred ca in viata fiecarui om, care uneori ma iau pe nepregatite si puterea amintirilor doare in mod fizic. Dupa cativa ani, fratele meu a avut din nou timp sa se ocupe de gradina de legume a casei parintesti si cum nu mai fusesem de ceva vreme, aspectul gradinii m-a uimit si pentru cateva momente am simtit prin amintiri prezenta Mamei care se ingrijea cu mult drag de gradina. Mirosul pamantului umed mi-a adus puternic in memoria olfactiva acel miros cu care eram atat de obisnuita cand eram mica si pe care il asociez  cu bunastarea si tihna acelui capat de sat. Uneori mi-e greu sa lupt cu amintirile cand merg la primul “acasa”, cand aproape am senzatia ca Mama va iesi din casa sau ca Tata ma asteapta cu mare nerabdare si bucurie in fata portii spunandu-mi “dragu tatii”. Cred ca de la statutul de mama mi se trage sensibilitatea aceasta fata de trecut. Vad crescand in viata mea bucuria copilei mele care e fericita pentru ca siguranta ei vine din prezenta  lui mami si tati. Sunt pentru ea ce a fost Mama mea pentru mine si mi-e un dor dureros de ea si sufar ca nu pot sa ii impartasesc aceasta fericire de a fi mama si de a vorbi cu ea atatea lucruri pe care nu am apucat sa le despicam.

E vremea teiului in floare, iar pe strada fara tei ma mai asteapta doar amintirile si spiritul copilariei fara griji si insetat dupa carti.

Ramaneti cu bine si cinstiti-va parintii cata vreme mai este lumina in ochii lor!