Pe scurt. Am asteptat cu mari emotii prima zi de gradinita, emotii din acelea in care se impletesc temerile si bucuriile si durerea primei desprinderi. Ai puiul langa tine si sufletul tau vreme de trei ani si nu ti-e prea usor sa il lasi printre si cu niste straini, dar socializarea si invatarea sunt caramizi foarte importante in devenirea unui copil.
Toata vara am pregatit-o psihic pe Hannah pentru ceea ce inseamna gradinita si era foarte nerabdatoare sa mearga si ea la gradinita; mai mult pentru ca gradinita este o conditie pentru a putea merge la scoala; pe ea o intereseaza mai mult scoala. Si iata-ne luni dimineata (extrem de obositi si nedormiti dupa o calatorie lunga spre casa) grabiti sa fim gata la timp si sa ajungem la 8 la gradinita pentru emotionanta prima zi. Intai am imbracat-o pe Hannah dragut, mai elegant, ca doar in prima zi totul e mai festiv. Dar in ultimul moment la insistentele lui Dani am schimbat-o intr-o tinuta sport. Am ajuns ultimii evident ca doar asa patesc toti cei care stau “peste drum” de gradinita. Cand am gasit sala de clasa a grupei Hannei am crezut ca visez ceea ce vad acolo mai ales ca eram proaspat intorsi dintr-o tara “oleaca” mai civilizata decat tarisoara noastra si s-a intamplat sa ni se povesteasca ce inseamna primele zile de gradinita acolo care evident ca nu au absolut nimic in comun cu “inceputul” nostru. Acolo, pe acel coridor cu dulapioare si masute era o agitatie de nedescris si copii care urlau dupa parinti, ingrijitoare extrem de stresate si educatoare care nu stiau cum sa linisteasca parintii ca e normal sa fie asa in primele doua satpamani. Copiii erau smulsi de langa parinti si bagati in sala de clasa unde erau tinuti cu forta. Hannah noastra s-a uitat nedumerita la ce se intampla si a inceput si ea sa planga. Cine stie ce o fi fost in mintea ei. “Asta inseamna gradinita?” Plangea, dar nu stia de ce plange. Nu a spus ca vrea acasa sau ca sa ramanem cu ea. Spunea doar ca nu se poate opri si parca ii era teama sa intre in acea sala unde urlau copii. Apoi a luat-o educatoarea “cea tanara” pe care deja o prefera celei “mai in varsta”, a dus-o in sala si apoi a revenit spunandu-ne ca Hannah a baut apa si s-a linistit.
Deci, nici o festivitate, nici o introducere. Am aflat de pe un tabel cum le cheama pe educatoare si ni s-a spus totusi ca peste cateva zile va fi o sedinta cu parintii. Apoi ne-am intors acasa cu inima stransa si am asteptat cu nerabdare ora 1 ca sa mergem dupa Hannah. Cand ne-a vazut i s-a luminat fata si a venit bucuroasa la noi.
Azi “a chiulit” pentru ca mama ei nu a auzit alarma de trezire. Aseara ne-a spus cu un nod in gat ca nu mai vrea la gradinita, dar cred ca dimineata nu va mai protesta.
