Simt in continuare o mare nevoie sa imi prelungesc pe termen nedeterminat pauza de internet. Asa ca ramaneti cu bine si cu sufletele prospete!
- Promenada din Crikvenica
Mic port la Adriatica
Dor de zare si visare
PS. Mini album de vacanta
Evenimente Clujene
sau ce simte o mamica manastureanca atunci cand merge “la oras”……
Scuze si motive mai mult sau mai putin obiective sunt cu gramada care sa explice izolarea mea in capatul Clujului (bine macar ca am in zona hipermarketuri si polusuri care imi mai lasa loc de a avea impresia ca locuiesc “in oras”). Acum ca intr-adevar a venit primavara cu aerul ei de “primordial”(mie cel putin fiecare primvara imi inspira visarea ca asa a fost in prima primvara a lumii) si ca Hannah este marisoara, simt nevoia sa ma scutur de sentimentul de “provinciala” pe care mi l-a tapetat trairea in capatul Clujului si al Manasturului. Doua evenimente m-au inaltat si bucurat in ultima vreme: Centenarul Richard Wurmbrand si Targul de carte Gaudeamus.
Richard Wurmbrand a fost cel care a facut ca Soljenitan sa fie primit cu bratele deschise in Occidentul orbit de propaganda comunista si crezut. In 1966 cand pastorul luteran R Wurmbrand a ajuns in Vest si a vorbit despre adevarata fata a comunismului, nu a fost crezut. Intr-un final, in fata unei comisii a Congresului american si-a dat jos camasa si le-a aratat celor prezenti urmele infioratoare ale torturilor suferite in cei 14 ani de inchisoara. Apoi, vreme de cateva luni, marturia acestui om a fost cel mai vandut document al guvernului american.
Centenarul Richard Wurmbrand mi-a reamintit ca nu am voie sa uit istoria. Timpul atenueaza tot (bucurii, realizari, dureri, tristeti) si avem nevoie de pietre de aducere aminte care sa ne re si reaminteasca cine suntem, ce pret s-a platit pentru libertatea in care traim si care sa ne avertizeze cand libertatea noastra o ia razna spre acte totalitare sau extremiste. NU avem voie sa uitam comunismul, aceasta fiara care ne-a uratit parca mai tare decat pe toate celelalte popoare din fostul bloc comunist. Prin 1993 sau 1994 am citit cartea “Cu D`zeu in subterana” scrisa de R.Wurmbrand. Era la 5 ani dupa caderea comunismului si amintirile din acea vreme imi erau inca vii. Sigur, aveam doar 12 ani cand a cazut comunismul, dar trecusem prin cateva etape de “realizare a omului nou din socialism” (soim al patriei, pionier inregimentat intr-o “unitate” scolara, intr-un “detasament” al clasei, etc si cantasem vreme de cativa ani “glorie lui Ceausescu”) . Asa ca aceasta carte a fost un soc pentru mine si m-a facut sa inteleg adevarata fata a comunismului si am invatat sa apreciez libertatea. Ma revoltau oamenii care regretau comunismul si “binele” pe care l-au trait primind apartament-cutie de chibrituri gratis, loc de munca fara concurenta, etc, etc.
Apoi timpul a tot trecut peste amintirile mele ante comuniste, iar centenarul mi-a revelat un adevar dincolo de grozavia comunismului: de cand e lumea, se da o batalie intre lumea lui D`zeu si lumea celui rau. Comunismul a fost o victorie aparenta a celui rau, dar Cei Alesi s-au infrumusetat si mai mult in ciuda prigoanei si a torturilor dracesti. Biserica adevarata, Biserica subterana (a existat o Biserica ce se strangea pe ascuns si nu facea compromisuri) a iesit biruitoare, comunismul a cazut, DAR cel rau a trebuit sa schimbe tactica intr-un mod extrem de subtil si perfid . Traim in libertate, dar Biserica nu mai este atat de puternica; am lasat garda jos, doar nimic nu ne mai ameninta crestinismul, nimic nu ne mai impiedica sa credem, sa ne inchinam si atunci stam linistiti ca D`zeu sta bine mersi in lumea Lui si putem apela la El cand dam de greu, iar in rest ne vedem de viata noastra libera in care cel perfid ne sopteste cantece frumoase in care ne spune ca noi suntem centrul universului, ca in noi gasim puterea de a deveni supraoameni, de a salva lumea, ca binele si raul sunt lucruri relative, etc.
Richard Wurmbrand a infiintat organizatia Vocea Martirilor, organizatie care lupta si azi pentru drepturile crestinilor de orice cult din tarile in care este o infractiune sa fii crestin. Wurmbrand a dus peste tot in lume mesajul dragostei lui Christos .
Al doilea eveniment care m-a scos din rutina mea de manastureanca a fost Targul de carte Gaudeamus. Iubesc cartile. E o bucurie sa ma plimb agale printre standuri cu carti si sa rasfoiesc carti frumoase pline de adevaruri, doruri, tristeti, descoperiri si de tot ce este omul si lumea in care traim. A fost o zi splendida de primvara in care m-am rasfatat si cu o plimbare prin centrul Clujului. M-am simtit ca un turist, atat de nou mi s-a parut orasul dupa doi ani in care doar in fuga am atins centrul. Sunt o singuratica, dar freamatul orasului mi-a facut bine, mi-a creat pofta de oameni.
Capat de idei in ceasul tarziu de noapte.
4 ore in inchisoare
Azi am avut o experienta foarte interesanta si unica : am fost cu colindul la penitenciarul de maxima siguranta din Gherla. Cu cativa ani in urma am vizitat Memorialul durerii (inchisoare muzeu) de la Sighet, fapt care mi-a marcat puternic gandurile pentru cateva zile. Experienta de azi a fost diferita, dar semnificativa. Sunt supraextenuata, dar ceva din ce am trait azi trebuie sa scriu, altfel voi uita mai repede faptul.
Ne-am alaturat unui grup mare de la Oastea Domnului si la 8 eram in fata inchisorii. Am intrat mai la urma pentru controlul corporal si spre uimirea si consternarea noastra, nu am fost gasiti pe lista (se intocmeste o lista inainte cu cateva zile si este aprobata de directorul inchisorii). Am fost rugati sa iesim afara si sa asteptam sa vedem daca se mai putea face ceva ca sa fim acceptati(regula stricta este sa fie admisi inauntru doar cei de pe lista aprobata). S-a deschis poarta grea, am iesit si mi-a iesit in evidenta sunetul pe care l-a facut poarta cand s-a inchis in urma noastra, un sunt greu, ca un verdict dur. In minte mi-a aparut o scena care m-a tulburat; mi-am imaginat ca sunt inaintea portii Cerului, avand siguranta apartenentei pe o lista si cand sa intru, mi se spune:”Imi pare rau, nu esti pe lista.” Atunci cu siguranta m-ar cuprinde cea mai neagra deznadejde si panica. Astept, astept, sa vad daca se mai poate face ceva….cea mai teribila astepare. Cineva se intoarce si spune: “Da, pretul platit odata si o data a fost acceptat si rascumpararea a avut loc. Puteti intra.” Emotie, nu imi vine sa cred ca este adevarat ce aud si pasul de dincoace spre Dincolo mi se pare cel mai mare si mai important pe care il poate face un om.
Directorul a fost ingaduitor azi si ne-a permis accesul si celor omisi de pe lista din erori umane. Am fost controlati sever, neputand sa avem la noi absolut nimic, chiar si cartea de identitate a fost retinuta pe timpul vizitei. Am trecut prin tot felul de porti care se inchideau si se deschideau cu sunete grele, metalice. Am fost introdusi pe terenul de baschet al inchisorii, paziti de garduri inalte. Dincolo, la o mica tribuna imprejmuita tot cu garduri inalte,iesisera vreo 40 de “persoane private de librtate”(titlul oficial al celor detinuti). Ni s-a spus ca acestia au dorit sa asculte ”live” colindele, in ciuda frigului, dar ca celalti ne urmaresc la televiziunea cu circuit inchis din camere.
Ii priveam, ne priveau. M-am gandit oare care este adevarata diferenta dintre noi si ei….daca eu nu am castigat Libertatea interioara prin Adevar, atunci diferenta ar putea fi destul de mica intre mine si oricare din acei oameni, in ochii lui D`zeu. I-am multumit Domnului meu pentru harul(nemeritat, necastigat) de a trai siguranta si bucuria manturii prin Isus Christos. Oricat ar fi de pervertit sufletul unui detinut, STIU care este puterea Domnului de a salva un om din inchisoarea cea mai crunta, aceea a pacatului si vreau sa tin pe inima dorinta de a ma ruga pentru cei care se zbat nu numai in inchisoarea interioara, dar si in cea exterioara a detentiei.
Dintre cei care ne ascultau mi s-a parut ca o persoana pare atat de altfel si ma gandeam ca in ciuda aparentei de persoana blanda, probabil ca savarsise ceva grav….in mintea noastra detinutii sunt persoane care ispasesc pedepse pentru o fapta grava comisa impotriva altei persoane si nu trebuie sa ne uitam la aparente in sensul ca un om chiar daca pare de treaba, poate fi o bestie. Am aflat intr-un final ca omul care parea altfel, chiar nu facuse nimic care se pedepseste cu inchisoarea si culmea, era inchis PE VIATA. Tatal lui ucisese pe cineva, iar acest om a luat asupra lui crima pentru ca tatal lui sa nu faca inchisoare. Drama, tragedia consta in faptul ca inntre timp tatal acestui am a murit si nu se mai poate face NIMIC. A facut 15 ani si mai are…….Am incercat sa imi imaginez drama acestui om, viata lui in inchisoare vazandu-i pe atatia si atatia care ies din inchisoare. Apoi drama familiei acestui om…
In grupul de colindatori a fost un frate care acum 49 de ani a fost inchis in acel loc pentru simplul(???) motiv ca Il iubea pe Domnul Isus si pentru ca Il marturisea public in cantare. Le-a vorbit de experienta lui in acel loc si apoi i-a incurajat pe detinuti sa caute libertatea inetrioara pe care o da numai D`zeu in Isus Fiul Sau. Cuvintele lui au avut o mare greutate si autoritate prin experineta pe care a trai-o in inchisorile comuniste. Acest frate i-a aratat sotului meu si mamei lui fereastra celulei unde a fost inchis impreuna cu bunicul sotului meu si cu alti frati din lotul ”Oastea Domnului” inchisi in 1959. M-au cutremurat cuvintele lui, dar in acelasi timp m-am infiorat gandindu-ma ce D`zeu puternic si maret i-a intarit pe acei oameni in acele conditii teribile si dezumanizante. Si acel D`zeu este si Domnul meu si D`zeul meu! El este acelasi ieri si azi si in veci!
Cand s-a terminat programul pe care l-am prezentat, am auzit poarta terenului de baschet inchizandu-se, iar un gardian(o, nu le place sa fie numiti gardinei!) a pus un lacat pana au trecut detintuii. A fost un sentiment ciudat de “nesiguranta sigura”. Daca nu s-ar fi inchis poarta, nu m-as fi simtit amenintata, dar cand am auzit lacatul inchizandu-se, mi-am dat seama ca sunt intr-un penitenciar de maxima siguranta (by the way, este catalogat elita penitenciarelor din Romania) si ca acolo sunt inchisi si semeni de-ai mei in ale caror vieti au actionat factori de tot felul care i-au transformat in ucigasi, violatori, etc. si care sunt in stare de orice.
La iesirea pe poarta inchisorii am simtit altfel libertatea atat cea exterioara, dar in special cea interioara. Si daca sunt libera si Libera, este numai Harul. Si mi-am amintit o poezie cantare scrisa de un alt om care a trecut prin inchisoarea comunista, dar care din nefericire pentru noi cei vii nu mai este in viata.
1. In umblarea mea prin lume,
In ispitele haine,
Peste tot, Isuse Doamne,
Numai harul Tau ma tine!R: Numai harul, numai harul
Ma pastreaza ne-ncetat,
El ma face el ma tine
Credincios cu adevarat!2. Pe cararea curatiei
Si in lupta spre mai bine,
Sa ma tin, nu pot intruna,
Numai harul tau ma tine
3. Cat as vrea sa ascult Cuvantul,
Sa-L primesc cum se cuvine,
Vad cum totu-mi sta-mpotriva,
Numai harul Tau ma tine!
4. Orisicat si-n orice stare,
Doamne, indraznesc la Tine,
Si-n cadere, si-n-naltare,
Numai harul Tau ma tine!
5. In lucrare Ta cea sfanta
Unde m-ai chemat pe mine,
Cat e de putina roada ,
Numai harul Tau ma tine!
(Nicolae Moldoveanu)
1
