vremea teiului cu amintiri

Am locuit douazeci si un pic de ani pe o strada numita a Teiului. Ciudat ca pe strada mea nu era niciun tei, dar erau salcami. Apoi cu timpul oamenii si-au taiat salcamii si au pus salcii. Acum strada copilariei mele se numeste a Liliacului.  Pe strada pe care stau acum sunt multi tei inalti cu coroane bogate si semete. Plimbandu-ma cu draga mea zilele acestea, m-a izbit mirosul puternic al florilor de tei. Si mi-am amintit de strada copilariei mele care desi nu a avut niciodata tei, are un miros aparte a tihna si iarba proaspata. Merg foarte rar din pacate la tara unde am crescut, la casa copilariei mele si m-am detasat si rupt de acel sat intr-o masura neasteptat de mare. De fapt acum realizez ca poate niciodata nu am fost puternic legata de el. In plus, parintii si bunicii s-au dus de ani buni in lumea umbrelor, iar casa si strada parca nu mai au din cauza aceasta acelasi gust al trecutului idilic. Dar se intampla lucruri ciudate, cred ca in viata fiecarui om, care uneori ma iau pe nepregatite si puterea amintirilor doare in mod fizic. Dupa cativa ani, fratele meu a avut din nou timp sa se ocupe de gradina de legume a casei parintesti si cum nu mai fusesem de ceva vreme, aspectul gradinii m-a uimit si pentru cateva momente am simtit prin amintiri prezenta Mamei care se ingrijea cu mult drag de gradina. Mirosul pamantului umed mi-a adus puternic in memoria olfactiva acel miros cu care eram atat de obisnuita cand eram mica si pe care il asociez  cu bunastarea si tihna acelui capat de sat. Uneori mi-e greu sa lupt cu amintirile cand merg la primul “acasa”, cand aproape am senzatia ca Mama va iesi din casa sau ca Tata ma asteapta cu mare nerabdare si bucurie in fata portii spunandu-mi “dragu tatii”. Cred ca de la statutul de mama mi se trage sensibilitatea aceasta fata de trecut. Vad crescand in viata mea bucuria copilei mele care e fericita pentru ca siguranta ei vine din prezenta  lui mami si tati. Sunt pentru ea ce a fost Mama mea pentru mine si mi-e un dor dureros de ea si sufar ca nu pot sa ii impartasesc aceasta fericire de a fi mama si de a vorbi cu ea atatea lucruri pe care nu am apucat sa le despicam.

E vremea teiului in floare, iar pe strada fara tei ma mai asteapta doar amintirile si spiritul copilariei fara griji si insetat dupa carti.

Ramaneti cu bine si cinstiti-va parintii cata vreme mai este lumina in ochii lor!

ningea infernal in luna lui marte

surprinzatoarea sau nesurprinzatoarea? luna martie cu zapezile ei dezolante….

sa imi tina de senin Muzica

am vazut o emisiune pe National Geographic despre “progresele” pe care le fac fizicienii pentru a realiza calatoria in timp sau trecerea in universuri paralele in care unii oameni de stiinta (hai sa zic) cred cu toata fiinta lor; nu am prins decat spre sfarsit emisiunea, dar nu numai ca nu m-au convins ca nu se poate calatori efectiv in timp sau “multiversuri” (universuri paralele), ci ca efectiv nu exista asa ceva. (Cred ca ar putea fi cel mult o chestiune mentala sau intrarea in stari  mentale si emotionale supranaturale sau vizuni sau ceva de genul acesta in care sa vezi trecutul sau viitorul sau chiar alte lumi care exista dincolo de lumea noastra). Acesti fiziceni sustin un lucru foarte simplu: asa cum oamenii pot si au facut progrese in a calatori in spatiu, asa se va putea calatori in timp. Unul din impedimente pentru calatorirea in timp ar fi ca am avea nevoie de o putere mai mult de cat extraordinar de extraordinara asupra cosmosului ca sa facem nu stiu ce scurtaturi in nu stiu ce bucla si ca totusi e o chestiune de timp . Se mai vorbea de riscurile schimbarii trecutului daca am putea calatori in timp, in trecut( de exemplu, sa ajungi in trecut si sa il omori pe bunicul tau care este tatal tatalui tau); a aparut si imaginea lui Hitler si fara un comentariu,  fiecare s-a gandit ca da, ce bine ar fi sa putem schimba trecutul acela ingrozitor si nedemn pentru rasa umana. Da, ar fi extraordinar, dar asa ceva eu cred ca nu se poate. Timpul curge liniar si numai D`zeu are putere asupra lui si nu ar folosi la nimic sa schimbam trecutul, pentru ca noi oamenii invatam sau ar trebui sa invatam din trecut si sa ne indeplinim menirea aceea primita in acele foarte prime zile ale Creatiei. Ce ar face omul daca ar avea putere asupra trecutului si viitorului? Nu ne-ar face mai buni cu siguranta. D`zeu in a toata stiinta Lui a considerat ca ne ajunge aceasta experienta unica a trairii vietii cu toate consecintele Caderii si a pregatit un alt Timp in care lucrurile sa fie perfecte si in care sa traiasca oameni care L-au ales de buna voie pentru ceea ce este El, oameni care sa ajunga Acolo, nu prin ceea ce pot face ei, ci prin ceea ce a facut El pentru ei.  Vad Crucea (ca moment si fapt al istoriei) strapungand timpul acestei istorii triste si bogate si oameni care se perinda veacuri dupa veacuri prin fata acestei Cruci-pod intre noi si Elohim- si crezand ca singurul care ne poate mantui nu numai din durerile acestui pamant, dar si din incapacitatea noastra de a-L iubi asa cum merita Creatorul nostru este ISUS.

Chiar daca as putea calatori in timpul meu, in trecutul meu, nu mi-ar folosi la nimic. Chiar daca as putea astfel sa schimb trecutul sau chiar viitorul, nu m-ar face mai buna, nu m-ar mantui din neputinta mea de a ma apropia de Cel Sfant prin faptele mele. Isus Hristos are putere asupra trecutului meu sa mi-l ierte si asupra viitorului meu sa ma tina langa El prin orice as trece.