Odiseea unei sarcini

Sunt la a doua sarcina si sigur ca fiecare sarcina e unica in felul ei. Vreau sa scriu numai despre ciudateniile acestei sarcini:

• de cand am ramas insacinata nu exista absolut nicio noapte in care sa nu visez….si as da orice pentru un somn fara vise; ori de cate ori m-as trezi noaptea, dupa ce adorm din nou(de cele mai multe ori greu), visez din nou, uneori chiar mi se continua visele; stiintific vorbind cica visele cele mai profunde nu dureaza decat 2-3 secunde; asta mi-e greu sa inteleg cum 2-3 secunde de visare ma pot “neodihni”.

• sarcina a debutat cu accentuarea crizelor biliare atat ca intensitate cat si ca frecventa, apoi dupa primul trimestru au incetat brusc si nu e putin lucru ca timp de 5-6 luni sa nu te doara capul abolut deloc si sa nu mai ai nicio indispozitie biliara;

• nu mai pot manca merele si perele decat curatate de coaja; e o chestie tare ciudata pe care am legat-o pana la urma de niste amintiri vechi iesite la suprafata dupa vreo 20 de ani de latenta; imi amintesc de niste vremuri din iernile copilariei mele cand parintii mei isi curatau cate un mar seara si il mancau in tihna discutand(asta in pasele lor bune, pentru ca din pacate regula o constituiau pasele mai putin bune).

• acum, in ultima parte a asteptarii mi s-au declansat doua nevoi din sfere diferite: prima nevoie este una intelectuala, o nevoie imensa de a citi mult si cat se poate sa fie lucruri care zidesc fiinta mea; si poate e un semn al maturitatii mele spirituale, sa doresc cel mai mult sa ma hranesc din Scripturi, depozitarele Vietii si ale revelarii D`zeului care m-a creat si care doreste ca eu sa redevin purtatoarea chipului Sau. Pana nu de foarte mult timp eram constienta ca mi-e mult mai usor sa ma hranesc din carti foarte bune, dar “laice” daca pot sa spun asa si ca nu mi-e cel mai natural sa ma cufund cu pasiune  in Cuvantul Celui intrupat; mi-a fost greu tot timpul sa pun un echilibru intre cele doua tipuri de lecturi si studii, dar pana la urma s-a intamplat acel ceva greu de definit si identificat care mi-a deschis un fel de usa secreta spre comorile intelectuale si spirituale fara egal in lumea asta a Cuvantului. Ce sa zic? D`zeu sa fie glorificat pentru asta pentru ca daca merita ceva in existenta asta, atunci cunoasterea si cladirea unei intimitai cu El face fiecare suflare a trupului meu si fiecare miscare a gandurilor si trairilor mele.     A doua nevoie de care aminteam mai sus tine de sfera lucrurilor casnice, de gatit mai exact. Mi-a venit asa un chef de nestapanit de a-mi depasi    conditia de femeie fara nu stiu ce talente si inclinatii culinare si m-am apucat sa fac tot felul de chestii, unele banale(gogosi, cartofi copti la cuptor,salate de tot felul), altele mai sofisticate(quiche alsacienne), dar pe care nu le-am mai facut niciodata. Asa ca ma simt incurajata ca atunci cand vom fi la casa noastra(a inceput numaratoarea inversa), nu vom ”muri” de foame cu painea si cutitul in mana.

• nu pot sa beau cafeaua la filtru; ei, nu m-am apucat eu de baut cafea acum in sarcina, dar cand a fost nevoie, am constatat ca pur si simplu nu pot sa beau licoarea ce altfel mi-a placut si mi s-a parut una din deliciile acestei vieti.

Sunt curioasa sa vad cate din aceste ciudatenii ale acestor noua luni se vor schimba dupa nastere.

Linistea de duminica dupa amiaza

Se stie: cand devii mamica timpul “tau” aproape ca nu mai exista sau trebuie sa faci eforturi foarte mari sa il poti avea din cand in cand macar sub forma unui binecuvantat ceas cu putina muzica sau cu doua, trei pagini de carte sau chiar cu un blog, de ce nu?(“Worthy is the Lamb”)

Deja a inceput numaratoarea inversa a ceasului meu in tihna. As vrea si sa citesc si sa scriu si sa ascult un pic de muzica ce inalta sufletul. Dar bucura-ma-voi si daca voi reusi sa scriu doua trei ganduri ce mi-au ramas din ultima vreme.(“O, creste-mi iubirea”).

Joia trecuta am citit intr-un ziar central pe prima pagina o stire (o, ce stire!) despre legile si traditiile rromilor nostri care isi logodesc copiii de la varste foarte fragede. Chiar nu ma uimesc astfel de fapte de viata si mi se pare ca in lipsa de altceva senzational(care a survenit a doua zi chiar in urbea noastra cea civilizata si linistita, etc). De ce nu m-a impresionat stirea cu rromii? Pentru ca odata am inteles ca un popor isi pastreaza identitatea atata vreme cat tin cu toata puterea la legile si traditiile lor. (“I will sing”). Am cunoscut odata un cuplu de rromi gabori. Mergand intr-o vizita neintentionata, am patrus in lumea lor si am inteles ca ei trebuie sa isi pastreze identitatea de gabori indiferent de statutul lor social, material, religios, etc. El, capul familiei avea 8 clase, iar  sotia lui era analfabeta sau hai sa zic, era in clasa 1 intr-o clasa speciala pentru alfabetizare. Au doi copilasi (doar doi pentru ca au inteles ca nu isi pot permite mai multi…ei, aici mi se pare  ca si-au depasit conditia) frumosi pe care ii cresc cat pot ei de bine. I-am intrebat cata scoala vor face copiii lor? Mi-au raspuns foarte repede ca baiatul va face 8 clase, iar fetita 4 clase. O, nu pot sa explic cum m-am revoltat in mine insami. Cum, sa nu ii dea dreptul acelei fete sa studieze, sa descopere ca lumea e mai mult decat universul si legile lor stravechi! Apoi am stat si m-am gandit. Oamenii astia isi pastreaza identitatea si prin faptul ca fetele lor nu fac multa scoala, au alt staut. (“De dorul tau, iubit Isus”). Fetita aceea are sa creasca, va face 4 clase, se va casatori inainte de douazeci de ani, va avea copii, va ingriji casa, etc. Nu isi va realiza conditia sau nu o va simti ca pe o povara(neavand cu ce sa compare sau pur si simplu o va accepta cu buna credinta). (“You are holly”). Oamenii acestia concreti de care scriu sunt fericiti in conditia lor si mai mult, au descoperit si traiesc intr-un mod viu relatia cu D`zeu si din acest punct consider ca existenta lor este exceptionala. Ei il iubesc si au o dorinta vie sa Il cunoasca, iar pentru asta este nevoie de citit, de studiu, ceea ce fac cat pot ei de bine. El ii citeste sotiei si copiilor lui din Biblie.(“Here we are”). In concluzie, lumea si implicit UE cea atat de “datatoare de drepturi” va continua cu bune si rele ca si acum si traditiile rromilor nu vor afecta acest mers la vietii si al mortii.

Apoi s-a intamplat ceva vrednic de prima pagina: jaf intr-o banca din Cluj-Napoca. Iese din “anonimat” si orasul nostru intr-o vreme in care criza aceasta atat de mult invocata incepe sa mane oamenii la tot felul de acte extreme; nu vreau sa spun ca acest jaf are neaparat legatura cu criza, dar m-am gandit ca unii oameni se adapteaza si o gestioneaza mai greu.

                                                        ********

Ce credeti despre vise? Despre interpretarea lor? Despre importanta lor in viata noastra? Sunt un om care visez mult, iar visele mele sunt stranii si absurde de cele mai multe ori; ma gandeam sa incep sa tin un jurnal al viselor; as avea ce scrie si ar fi interesant sa urmaresc evolutia lor si a “temelor” intalnite in ele.

Uneori ma inspaimanta cate un vis, ma urmareste multe zile si lasa in trairea mea urme de teama; oamenii dau tot felul de interpretari diferitelor motive din vise (visezi nu stiu ce, se intampla alt nu stiu ce); aceste interpretari se transmit si vrand ne vrand uneori suntem influnetati de ele. Saptamana trecuta m-a urmarit un vis si am avut tot felul de temeri si traiam intr-o expectativa grea si apasatoare. M-am gandit. Am devenit constienta de faptul ca in mersul tihnit al vietii mele am uitat de “neasteptat” ca nu s-a intamplat demult in viata mea un “nedorit” si un “neasteptat”. Am devenit constienta ca trebuie sa fiu mult mai vigilenta in traire, mult mai serioasa in dependenta mea de Domnul meu, astfel incat “neasteptatul” sa nu ma gaseasca in deriva. Nu stiam ce sa fac cu acele temeri nascute din acel vis urat; aveam nevoie disperata de acea pace de la D`zeu, care linisteste si cea mai grea durere si suferinta si neagra perspectiva. Si asa a fost. “Doamne, am nevoie de pacea Ta care sa ma ajute sa vad lucrurile din perspectiva Ta, orice ar veni in viata mea.” Si D`zeu a lasat pacea lui peste sufletul meu si s-a facut din nou lumina. Ce bine e! Si cum spunea cineva de curand:”Nu o sa ma las de acest D`zeu orice ar veni.” Lucrurile triste si suferintele vin peste noi in  virtutea acestei vieti aflate sub semnul caderii, dar ce vreau eu este sa Il vad pe D`zeu suveran si peste aceste lucruri.

P.S. Intre ghilimelele din paranteze sunt titluri ale cantarilor pe care le ascultam in timp ce scriam, asa ca in ora mea am reusit sa ascult un pic de muzica si sa scriu.